Identificarea unei agenții de recrutare serioase este esențială pentru asigurarea unui mediu de lucru sigur și pentru garantarea drepturilor tale ca angajat. Într-o lume ideală, toate agențiile de mediere și plasare a forței de muncă în străinătate ar funcționa corect, transparent și în beneficiul angajaților.
Dar realitatea arată că trebuie să fii vigilent și să recunoști semnele unei colaborări sigure. Iată cum sună o postare dintr-un grup de Facebook al românilor din Olanda: „Aveți grija înainte de a trimite fotografie cu documente - nu faceți ca mine, nu fiți oameni încrezători în acești oameni de nimic care ar fi în stare să-și vândă și familia să facă banii!” Iar în comentarii alte persoane au adăugat: „Și eu am primit țeapă și sunt tot în Olanda fără muncă de 2 luni și nu pot să mai merg în țară”, „Și eu am trimis poze cu buletinul și nu am mai primit nimic.”, a comentat o altă persoană iar o alta i-a replicat: „Știu, mi-am dat seama ca ceva nu este în regulă și nu am trimis nimic!!”.
În acest articol vei regăsi câteva sfaturi utile care te pot ajuta să identifici colaborările de muncă nelegale, dar și informații despre cum să alegi o agenție de mediere și plasare a forței de muncă în Olanda care să fie transparentă și de încredere.
Munca la negru, adică muncă nedeclarată și neimpozitată, reprezintă o practică ilegală cu numeroase consecințe negative pentru angajați, societate și economie. Iată la ce se expun cei care lucrează astfel:
Riscuri legale: Angajarea fără un contract de muncă legal poate duce la sancțiuni pentru persoana care lucrează astfel, inclusiv amenzi și posibilitatea de a fi expulzat din țara unde lucrezi ca expat.
Lipsa drepturilor legale: Cei care lucrează fără un contract de muncă legal nu beneficiază de asigurări sociale, inclusiv asigurare de sănătate și pensie.
Condiții de muncă necorespunzătoare: Fără forme legale, angajatorul nu este obligat să respecte standardele stabilite prin lege privind condițiile de muncă, salarizarea, orele de lucru.
Instabilitatea jobului: Persoanele care lucrează fără un contract de muncă nu au nicio siguranță privind păstrarea locului de muncă și pot fi concediați fără nicio notificare, compensație sau asigurare că vor ajunge înapoi în țara de origine.
Limitări în dezvoltarea profesională: Cei care lucrează la negru nu vor putea dovedi ulterior experiența de lucru în domeniul respectiv și ar putea fi plătiți ca angajați fără experiență.
Imposibilitatea de a accesa anumite servicii: Dacă nu ești înregistrat legal în Olanda ca angajat, nu vei putea accesa împrumuturi bancare sau nu vei putea închiria o locuință.
Pentru a evita să devii victimă a muncii la negru și pentru a-ți proteja drepturile ca angajat, este esențial să fii informat, precaut și să acorzi atenție detaliilor ofertei de muncă. Pentru a evita capcanele locurilor de muncă la negru și pentru a le identifica, iată câteva sfaturi utile:
Caută informații despre angajator: Dacă nu ești sigur pe oferta primită, verifică reputația și istoricul angajatorului. Cum poți face aceasta? Pe de o parte caută dacă respectiva agenție este transparentă, oferind informații pe site și pe rețelele sociale, având date de contact. Pe de altă parte, caută „păreri despre agenția…” și citește recenziile online, referințele și discuțiile de pe Google, din grupuri de Facebook ori în forumuri, lăsate de persoanele care au lucrat sau lucrează acolo.
Refuză propunerile care par prea bune pentru a fi adevărate: Dacă oferta de muncă pare nerealist de atractivă, este posibil să fie vorba de o capcană.
Cere un contract de muncă scris: Orice angajator serios va oferi un contract de muncă detaliat, înainte de a începe lucrul. Refuzul sau ezitarea de a furniza un contract scris poate fi un semn de avertizare.
Verifică detaliile salarizării și a condițiilor de muncă: Asigură-te că înțelegi clar detaliile salariului, orele de muncă, beneficiile și alte condiții de muncă înainte de a accepta oferta, iar dacă ai nelămuriri, solicită clarificări.
Atenție la solicitările de taxe sau comisioane în avans: Dacă angajatorul solicită plata unor taxe sau comisioane înainte de angajare, este un semn de alarmă clar și ar trebui să eviți acea ofertă.
Lipsa unui contract de muncă scris: Absența unui contract de muncă scris sau oferirea unui contract nesemnat sau incomplet poate indica o muncă la negru.
Plata promisă pe loc, în numerar: Dacă angajatorul oferă plata în numerar, fără a încheia un contract sau fără a înregistra tranzacțiile, este un semn de avertizare.
Refuzul de a furniza detalii suplimentare: Dacă angajatorul evită să îți ofere informații despre companie, despre angajatorul din Olanda, adresa sau alte detalii legate de locul de muncă, este posibil să fie vorba de o muncă la negru.
Cererile de a lucra fără a fi înregistrat în Olanda: Dacă angajatorul îți cere să lucrezi fără a fi înregistrat prin BSN (cod unic de identificare în Olanda) acesta este un semn de muncă la negru.
Condiții de muncă precare sau periculoase: Dacă locul de muncă prezintă condiții de muncă nesigure, periculoase sau precare, este posibil să fie vorba de o muncă la negru.
Transparența procesului de recrutare. O agenție serioasă îți va oferi informații clare și detaliate despre procesul de recrutare, rolul pentru care aplici, drepturile și obligațiile tale ca angajat. Detaliile contractuale, inclusiv durata contractului, salariul, orele de lucru și condițiile de muncă, ar trebui să fie discutate deschis și să fie înțelese de ambele părți înainte de agrearea contractului. De exemplu, la DB Work avem un proces de recrutare transparent, iar în fiecare etapă primești răspunsuri la orice întrebări ai.
Feedback și suport constant. O agenție dedicată succesului tău profesional va menține o comunicare constantă cu tine, oferindu-ți sprijin în toate etapele procesului de recrutare și suport pentru adaptarea la noua cultură și mediu de lucru, așa cum facem și la DB Work. Acesta poate include sfaturi practice despre viața de zi cu zi în noua locație, informații despre drepturile tale ca lucrător expat și asistență în înțelegerea sistemului de sănătate și a altor servicii esențiale. De asemenea, este important să afli că o agenție serioasă îți oferă suport pentru a obține numărul de securitate socială (BSN) și ajutor să te înregistrezi la municipalitate (pentru o ședere mai mare de 4 luni).
Referințe și recenzii pozitive. Verificarea recenziilor și a referințelor despre agenție poate oferi o perspectivă valoroasă asupra experiențelor altor candidați și angajați. O reputație solidă, construită pe baza satisfacției clienților și a candidaților, dar și experiența în domeniul recrutării, așa cum avem la DB Work, sunt semne ale seriozității și profesionalismului agenției. Nu în ultimul rând, poți verifica dacă respectiva agenție de mediere și plasare a forței de muncă în străinătate se află pe lista agențiilor autorizate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă.
Informații transparente despre costuri. Contractul de mediere cu agenția include detalii esențiale, cum ar fi numele angajatorului străin, descrierea postului și condițiile de muncă. Legal, agențiile de mediere NU pot percepe taxe de mediere, comisioane sau alte costuri de la solicitantul de loc de muncă, iar la DB Work nu solicităm niciodată taxe sau comisioane.
În concluzie, alege să colaborezi exclusiv cu agenții de mediere transparente, care respectă legislația și oferă condiții de muncă în conformitate cu normele olandeze. Respectând principiile prezentate în articolul nostru și asigurându-te că agenția aleasă îndeplinește standardele legale și etice, vei avea o experiență profesională fără complicații și vei beneficia de toate avantajele unei colaborări corecte.
Vrei și tu să faci parte din echipa de profesioniști DB Work? Ai experiență în domeniul naval, industrial, logistic sau construcții? Trimite CV-ul pe email job@dbwork.com!
Iată care sunt avantajele de care te bucuri dacă lucrezi în Olanda cu un contract DB Work:
Available to chat
Hi, if you have a question, please feel free to ask and I will answer as soon as I can.
18:04