Olanda nu este cea mai ieftină țară din Europa, dar este o țară care îți poate oferi una dintre cele mai frumoase perioade din viața ta. Modul în care trăiesc olandezii este unul extrem de sănătos, industriile sunt mereu în creștere, iar siguranța este unul dintre principalele avantaje ale acestei țări.
Dacă în viitorul apropiat vei ajunge în Olanda cu un contract prin DB Work sau pur și simplu vrei să vizitezi Olanda ca turist, ar trebui să știi care sunt cele mai importante costuri locuit Olanda. Cazarea, mâncarea, sănătatea, studiul și multe alte subiecte vor fi dezbătute în rândurile ce urmează.
Ca orice altă țară, Olanda are un top al celor mai scumpe orașe, care prin comparație cu alte orașe scumpe din alte țări, pot reflecta foarte bine care sunt cele mai mari costuri de trai. Dacă ai mai călătorit sau ai muncit și în alte orașe de pe teritoriul Europei, vei putea să îți dai seama foarte bine care sunt costurile și cât de mult trebuie să câștigi pentru a putea duce o viață decentă în Olanda.
Utrecht, Rotterdam, Haga sau Amsterdam sunt 4 orașe importante din Olanda care sunt cu aproximativ 40% mai scumpe decât Madridul. Așadar, Olanda este mult mai scumpă decât Spania. Dacă ne raportăm la Germania, fiecare dintre cele patru orașe are costuri asemănătoare cu Munich sau cu aproximativ 5% mai mari.
Dacă ai locuit în Londra, New York sau Paris, te vei bucura să afli că Olanda este cu 15%, 25% și chiar 40% mai ieftină decât fiecare dintre ele. Am considerat că este foarte important să menționăm aceste detalii deoarece foarte mulți oameni care doresc să muncească în Olanda au deja experiență în ceea ce privește traiul în străinătate.
Adevăratele costuri locuit Olanda se pot observa în momentul în care trebuie să îți asiguri o locuință. Majoritatea celor care vizitează Olanda vor trebui să închirieze un apartament. Angajații DB Work au avantajul de a se bucura de chiria inclusă în contractul de muncă. Dar dacă ești curios de costurile pentru chirie, avem toate informațiile, mai ales că un astfel de cost îți poate oferi și informații despre cât de scumpă este viața în Olanda. Imobiliarele sunt criterii foarte bune pentru nivelul de dezvoltare al unei țări.
Olanda este o țară foarte circulată unde muncesc și trăiesc foarte mulți străini. Pentru că aceștia nu își permit să cumpere o locuință, cererea pentru locuințele în regim de chirie este foarte mare. Iar pentru că cererea este foarte mare, este foarte greu să găsești o chirie la un preț acceptabil, într-o zonă bună și care să îți ofere tot ceea ce ai nevoie. Iar toate aceste lucruri se traduc prin prețuri mari. Olanda nu este o țară cu prețuri mici la chirii. În comparație cu alte țări din Europa, chiria în Olanda poate ajunge chiar și la 2000 de euro. Cazările sunt din ce în ce mai greu de găsit în Țările de Jos, de aceea este extrem de important ca înainte de a pleca la muncă în Olanda, să te asiguri că vei avea chirie.
Cu DB Work nu vei mai avea această grijă, pentru că noi îți asigurăm încă din momentul plecării tale în Olanda, cazare cu utilități incluse.
În Amsterdam sau Haga, costurile pentru chirie ating cele mai mari valori din toată Olanda. Pentru un apartament cu o cameră, chiria poate începe de la 1000 de euro. Dacă vei dori să locuiești într-o zonă centrală din Haga, chiria poate ajunge chiar și la 1750 de euro.
Acest lucru este de cele mai multe ori un dezavantaj pentru studenți sau tineri. Aceștia preferă să locuiască împreună și să împartă costurile chiriei decât să locuiască singuri. Iar acest lucru este valabil și în cadrul expaților. Multe persoane aleg să împartă costurile chiriei cu alți prieteni/colegi, astfel încăt să își poată gestiona mai bine finanțele.
Chiria are deja prețuri destul de mari în Olanda, dar fiecare cetățean este obligat să plătească absolut orice consumă. Aici vorbim despre gaz, electricitate, apă potabilă și chiar anumite taxe anuale. Costurile pentru consumabilele lunare cum ar fi gazul sau electricitatea pot ajunge și la 150 de euro pe lună.
În funcție de apartamentul în care locuiești, mai ești obligat să plătești și o taxă anuală. În Amsterdam, dacă locuiești într-un apartament cu o cameră, ești obligată să achiți o taxă de 326 de euro pe an. Dacă locuiești într-un apartament cu mai multe camere, taxa este de 435 de euro pe an. Toate aceste costuri pot să difere în funcție de orașul în care locuiești, de contractele de muncă pe care le semnezi, dar și de zona în care decizi să locuiești.
Am menționat deja că profesioniștii DB Work nu își mai bat capul cu astfel de lucruri? Pentru că la noi, cazarea și utilitățile sunt asigurate și nu ai de ce să îți mai faci griji cu calculul acestor cheltuieli.
Sistemul medical din Olanda este unul dintre cele mai puternice motive pentru care unii oameni chiar aleg să se mute în această țară. Mai mult decât atât, tehnologia și nivelul la care a ajuns acest sistem sunt de o calitate excepțională. Dar pentru a putea beneficia de un sistem medical atât de avansat, fiecare cetățean trebuie să achite anumite taxe.
Este foarte important să știi că indiferent dacă ești cetățean al Uniunii Europene sau nu, vei fi obligat să plătești o asigurare medicală de bază (Zorgverzekeringswet). Această asigurare îți va oferi acces la servicii medicale standard precum îngrijiri medicale pe termen lung, prescripții, controale medicale de rutină. Această asigurare poate ajunge să coste chiar și 120 de euro pe lună.
Profesioniștii DB Work nu trebuie să-și facă griji nici pentru problemele medicale, deoarece au asigurarea medicală inclusă în contract, iar pentru toate problemele de sănătate pe care le au pot apela la echipa noastră de suport pentru ajutor cu programările.
Nevoia de bază a tuturor este alimentația, iar olandezii sunt cunoscuți pentru stilul de viață sănătos pe care îl promovează. Pentru o familie formată din doi sau trei membrii, bugetul lunar pentru mâncare apă și toate alimentele necesare este de aproximativ 500 de euro . Această sumă este valabilă pentru cei care fac cumpărături la supermarketuri cu prețuri accesibile precum Lidl. Pentru un student, costurile pot fi mult mai mici, iar pentru persoanele care aleg să cumpere anumite alimente din piețele locale, costurile pot fi reduse chiar și cu 20%.
Olandezii sunt persoane care țin foarte mult la stilul de viață sănătos. Acest lucru se datorează și modului de transport pe care ei îl preferă. În Olanda există mai multe biciclete decât locuitori, iar în trafic vei vedea de foarte multe ori mai mulți oameni pe bicicletă decât conducând mașini. În spiritul stilului de viață sănătos, trebuie să te pregătești să plătești între 20 și 50 de euro pentru un abonament la sală.
Prețul pentru biciclete este destul de mic având în vedere cât de dezvoltat este acest sector. Cu puțin noroc, vei putea să cumperi o bicicletă decentă chiar și cu câteva zeci de euro.
Să trăiești în Olanda nu este nici ieftin, dar nici foarte scump. Dacă vei plăti 1000 de euro pe chirie, vei cheltui 400 de euro pentru mâncare și vei plăti toate taxele și utilitățile, vei putea să trăiești în Olanda cu un venit între 1500-2000 de euro.
Cu toate acestea, dacă ai mare parte din nevoi asigurate: cum ar fi cazare, transport până la serviciu și înapoi, utilități incluse și asigurarea inclusă în contractul de muncă, îți rămân bani și pentru economii. Iar la DB Work le ai pe toate.
Nu lucrezi încă în Olanda? Te așteptăm în echipa DB Work, trimite-ne acum CV-ul la adresa job@dbwork.com! Verifică aici job-urile disponibile. Cu privire la avantajele oferite de un contract prin DB Work în Olanda, poți afla toate detaliile dintr-un articol detaliat pe care ți-l punem la dispoziție.
Available to chat
Hi, if you have a question, please feel free to ask and I will answer as soon as I can.
04:08